
Să sprijinim dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil, oferindu-i acces la educație, siguranță emoțională și oportunități care să-i valorifice potențialul.

Să ne aducem contribuția la o societate în care toți copiii cresc înconjurați de grijă, respect și șanse egale pentru un viitor demn și împlinit.
ascultăm, înțelegem și acționăm cu inima deschisă. Fiecare copil are o poveste, iar noi suntem aici să o respectăm și să o susținem.
credem în șanse egale pentru toți copiii. Construim un mediu în care fiecare voce contează și fiecare pas înainte este posibil.
luăm în serios misiunea noastră. Ne asumăm cu dedicare rolul de sprijin în viața copiilor și în comunitățile din care fac parte.
Asociația Părinților Palatul Copiilor Constanța, cu sediul social în România, județul Constanța, municipiul Constanța, Str. Soveja nr. 19, în incinta Palatului Copiilor Constanța, înregistrată în Registrul Național al Fundațiilor și Asociațiilor cu nr. 2010/A/2024, CIF 50194906 este o organizație non-profit, înființată în 2024 în conformitate cu cerințele specifice unui ONG, ce are ca scop sprijinirea educației non-formale, a dezvoltării și bunăstării copiilor, prin implicarea activă a părinților în viața școlară și comunitară.
str. Soveja nr. 17 în incinta Palatului Copiilor Constanța
Copyright 2026 – Asociatia Părinţilor Palatul Copiilor Constanţa