Asociația Părinților Palatul Copiilor Constanța, cu sediul social în România, județul Constanța, municipiul Constanța, Str. Soveja nr. 19, în incinta Palatului Copiilor Constanța, înregistrată în Registrul Național al Fundațiilor și Asociațiilor cu nr. 2010/A/2024, CIF 50194906, este o organizație non-profit, înființată în 2024 în conformitate cu cerințele specifice unui ONG, ce are ca scop sprijinirea educației non-formale, a dezvoltării și bunăstării copiilor, prin implicarea activă a părinților în viața școlară și comunitară.
Asociația promovează colaborarea dintre părinți, cadre didactice și Palatul Copiilor Constanța, contribuind la crearea unui mediu educațional sigur, echitabil și stimulativ.
Prin activitățile desfășurate, Asociația Părinților susține inițiative educaționale, culturale, sociale și sportive, derulează proiecte menite să îmbunătățească condițiile de studiu și încurajează participarea civică și responsabilitatea comunitară. Scopul principal este dezvoltarea armonioasă a copiilor și reprezentarea intereselor acestora în cadrul comunității constănțene.
Ghidați de convingerea că #implicareaaduceschimbare, membrii Asociației Părinților cred în puterea colaborării și a implicării active pentru a genera impact pozitiv real. Prin participare, dialog și acțiuni concrete, Asociația își propune să transforme ideile în soluții și să contribuie la construirea unui viitor mai bun pentru copii și comunitatea din care fac parte.
“M-au onorat profund invitațiile primite din partea Asociației Părinților de la Palatul Copiilor Constanța. Am răspuns afirmativ de fiecare dată, am împărțit scena cu tinerele talente cu o bucurie imensă și o voi face mereu cu recunoștință!
Vă susțin cu toată puterea talentului meu! Copiii sunt steagul meu, copiii sunt credința mea; prin ei respiră și trăiește cu adevărat nația noastră!”
“Apreciem implicarea sinceră și activă a Asociației de Părinți, care ajută la o dezvoltare armonioasă a copiilor, ajutându-i să devină persoane active în societate și de succes!”
Asociația Părinților Palatul Copiilor Constanța, cu sediul social în România, județul Constanța, municipiul Constanța, Str. Soveja nr. 19, în incinta Palatului Copiilor Constanța, înregistrată în Registrul Național al Fundațiilor și Asociațiilor cu nr. 2010/A/2024, CIF 50194906 este o organizație non-profit, înființată în 2024 în conformitate cu cerințele specifice unui ONG, ce are ca scop sprijinirea educației non-formale, a dezvoltării și bunăstării copiilor, prin implicarea activă a părinților în viața școlară și comunitară.
str. Soveja nr. 17 în incinta Palatului Copiilor Constanța
Copyright 2026 – Asociatia Părinţilor Palatul Copiilor Constanţa
“La Palatul Copiilor Constanța, prin sprijinul Asociației Părinților, am reușit să transformăm cifrele și formulele într-un limbaj viu, prin care copiii învață să gândească liber, să experimenteze și să creadă în ei.